Inca de la inceputurile existentei sale omenirea a perceput, s-a deprins cu succesiunea diurna si anuala a elementelor, fenomenelor si proceselor meteorologice si, treptat si-a adaptat din ce in ce mai bine activitatile in functie de ele. Daca elementele, fenomenele si procesele meteorologice in succesiunea lor normala, au intrat in sfera obisnuitului, informatiile despre ele fiind aproape absente, fenomene exceptionale, ca furtuni, ploi torentiale, grindine de exceptie, secete de durata, au ramas puternic inscrise in memoria colectivitatilor umane.
Pe masura dezvoltarii societatii au inceput sa apara intrebari asupra cauzelor starii anormale a atmosferei sau a fenomenelor deosebite. Multe probleme, aveau sa ramana neelucidate pana in vremurile moderne. De-a lungul timpului, majoritatea explicatiilor cu privire la evolutia timpului au fost de natura religioasa, iar mai rar, cand se stabileau cauzalitati acestea erau cel mai adesea gresite.
Cunoasterea atmosferei a fost un proces lung si anevoios, la care si-au adus contributia mari personalitati ale stiintei mondiale, dar abia progresul tehnologic remarcabil al vremurilor moderne va duce la explicarea majoritatii problemelor.
Progresele pe linia cercetarii atmosferei terestre s-au derulat pe parcursul a peste trei milenii, la inceput punctual, sporadic, cu pasi marunti si fara o temeinica baza si argumentare stiintifica, dar pe masura inventarii diverselor instrumente meteorologice, de la simplul si rudimentarul termometru a lui Philon din Bizant la aparatura electronica si satelitara complexa si performanta a zilelor noastre, saltul cantitativ si calitativ in dezvoltarea meteorologiei este evident. Ca si in celelalte stiinte principiile, metodologia au progresat si s-au adaptat treptat noilor cerinte.
Meteorologia s-a conturat ca stiinta inca din antichitate. Observatiile meteorologice erau ocazionale si nesistematice, cu un mare grad de subiectivism si se practicau in tarile din jurul Marii Mediterane, in China, India, Egipt.
Aproape odata cu primele documente scrise apar si referiri la vreme. In cazul civilizatiilor antice, preponderent agricole, vremea decidea soarta recoltelor, influentand si viitorul respectivei colectivitati. Oamenii au constientizat inca de atunci, ca traiesc, nu numai pe suprafata terestra, dar si in stratul inferior al atmosferei.
Din vremea dinastiei Yin (sec. XII i. Hr.) provine o bucata de os pe care sunt inscrise date asupra norilor, zapezii si vantului pentru un interval de observatii de 10 zile.